Ce rau imi pare! Nu mai pot, imi tin cu greu lacrimile cand ma gandesc ca aproape 500 de patroni vor deveni someri (btw, cum dracu sa devina patronul somer?). Saracii de ei, chiar le plang de mila ca nu i-a invatat nimeni sa-si faca o afacere profitabila, din care sa traiasca decent, ca nu isi mai pot cumpara ei masinoaice pe numele firmelor despre care declara ca nu sunt pe profit. Mi-i si imaginez facand coada la ajutorul de somaj, dupa ce parcasera, inainte, un mert sau un beemve ultimul tip, luat pe leasing, pe firma.
Nu aud nici un mascarici de asta tipand ca vrea sa se apuce sa faca proiecte sa ia banii aia de ne vin de la UE, ca ar vrea sa si produca, nu numai sa vanda (cele mai multe “firme” intrate in faliment sunt cele de comert), ca ar vrea sa puna mana la munca, nu la furtisag.
Cititi si declaratia astuilalt Roman si, mai ales, partea bolduita:
“Din aceste firme vor veni la somaj cel putin 500 de someri patroni si e foarte urat ca un patron, care are menirea de a-i angaja pe cei care nu pot sa-si faca o afacere, sa devina ei insisi someri” – I. Roman, Radio DADA. E urat, chiar dizgratios, aproape kitsch ca un patron sa ramana fara afacere, e un atentat la bunul simt si la ideea de frumos. Sarmanii!!
P.S.: a nu se intelege ca, printre cei falimentati, nu sunt si firme unde patronii chiar au muncit sau unde astia chiar si-au dat interesul sa le mearga bine. Am vazut, acum vreo cateva zile, un reportaj pe M6, in care o firma mica, de prelucrare a lemnului, a prins un contract foarte fain cu o firma frantuzeasca si le trimitea alora, gata ambalate, produse din care se puteau ridica locuinte la preturi foarte mici pentru francezi si cu castiguri bune pentru romani, basca faptul ca romanasii trimteau si oamenii care sa faca ansamblarea caselor, platiti la salariile din Franta. Dar nu-i mai usor sa te plangi?