In comuna cu pricina, cel care e primar acum e primar din 90, cand omul, baiat istet, si-a dat seama care-i mersul treburilor si-a decis ca-i satul de strung si-i vremea de alta munca. Asa ca a devenit primar “profesionist”, trecut prin toate partidele, in functie de cine se nimerea la guvernare.
Anul trecut, s-a intors in sat un fiu al comunei, fost medic, actualmente pensionar cu acte in regula. Omul, venit de la oras, cu ceva legaturi prin politicienii judeteni, s-a decis sa incerce sa ajunga si el primar. Primul pas: si-a ales o mana de oameni, “inamici” de-ai primarului in functie, care c-un magazin satesc, care angajat bugetar, care betivan, deci om de lume.
Si da-i, si lupta, si da-i, si lupta: ba-n baute la crasmele satului, ba-n tricouri pentru babele care ieseau la camp, ba-n promisiuni (“Ba, daca ies primar, bag apa!”; “Ba, daca ma alegeti iar, aduc gaz in sat!”), ba-n amenintari. Era sarbatoare intr-una in satul meu: ba aducea unul magaoaiele de la oras s-auda lumea muzica si minciuni electorale, ba aducea celalalt caravana de la partid, cu fetite care faceau cu ochii taranilor de pe marginea drumului, de scuipau babele ca pe dracu’.
Doua tururi de alegeri, pentru ca se aleaga primarul. A castigat, la mustata, ala vechi. Asta nou, cu gasca lui, a intrat in CL si cauta sa iasa viceprimar. N-a reusit, dar lumea se astepta ca, in continuare, sa se contreze cu primarul, sa-i puna astuia bete-n roate, sa scoata la iveala ceva trucuri facute atata vreme. Si cu asteptatul a ramas lumea: consilierul local, fostul inamic al primarului, e acum unul dintre prietenii sai, voteaza cot la cot cu “puterea”, abia daca mai deschide gura. S-a linistit. Se aude prin sat, ca gura lumi-i sloboda, ca nu tace degeaba.