Cu timpul, te obisnuiesti cu un anumit standard de viata, la care e foarte greu sa renunti. Ma gandesc ca nu m-as mai putea lipsi de telefonul mobil, de accesul la internet (i-am convins pe ai mei, dintr-un sat de langa Iasi, sa-si puna net, chipurile sa vorbeasca mai usor cu mine si cu sor’mea, dar, de fapt, pentru ca sa am eu acces cand merg la ei), de masina, de toate jucariile de prin bucatarie, de masina de spalat electrica, de camera foto digitala (si cand ma gandesc ca, in Franta, intr-o luna, am facut vreo suta de poze, iar in Anglia, 6 ani mai tarziu si cu o camera foto buna, am facut vreo trei mii…) si chiar si de televizor, desi as putea, cu putina vointa, sa renunt la acesta, mai ales pentru luna care urmeaza.
Oricum, odata “adaptat” vietii cotidiene moderne, sa revii la o viata linistita, fara gadget-uri si obiecte casnice electrice e ca si cum ti-ai rupe mana. Si ca sa ti-o vindeci, iti iei o vacanta si pleci departe, departe, sa uiti de toate si, mai ales, de toti. Undeva, sa zicem, pe la Vatra Dornei.