Am avut poduri de flori. Avem elevi si studenti basarabeni care studiaza in tara. Au avut comunism, care a taiat mai toate legaturile cu noi. Avem un presedinte care face prima vizita din acest mandat in Moldova, insotit de o mare parte a guvernului, semn clar ca se doreste intarirea relatiilor intre cele doua state, nu numai la nivel emotional si institutional, ci si prin proiecte economice comune. Ei au un guvern nou, o putere politica care a rupt cu comunismul si care are aspiratii europene. Noi suntem saraci. Ei, mai saraci ca noi.
Mai sunt moldovenii fratii nostri, dupa ce au afirmat ca limba molodoveneasca e diferita de limba romana? Sunt ei “fratii” nostri de peste Prut, cand noi suntem asa de saraci incat abia ne putem tine pe noi? Mai bine zis (cu multumiri Aidei pentru lamurire): frate, frate, dar branza-i pe bani, nu? Avem noi nevoie de ei sau ei au nevoie de noi? Mai poate fi luata in calcul o unire intre cele doua state, atata vreme cat populatia rusofona din Moldova se opune prin toate mijloacele? Are rost o astfel de unire, cand politicienii maghiari din tara cer autonomie pe criterii etnice? Moldovenii care au votat cu comunistii (partid care nu doreste relatii cu Romania) sunt si ei fratii nostri? Avem noi vreo obligatie fata de ei?
Eu nu pot da nici un raspuns la intrebari. Poate aveti voi unul.