Voi porni de la un mesaj pe care mi l-a lasat Aida, pe Buzz, legat de articolul de mai jos: în caz că nu merge scuza cu “săracul”, vor fi folosite, cu siguranţă, cele cu discriminarea şi cu “peştele de la cap se strică”, deci de-acolo trebuie început cu pedeapsa.
O asemenea tâmpenie comunistă numai la poporul nostru putea să apară: să lăsăm pe unii să-şi facă de cap, doar pentru că nu-şi pot plăti financiar greşelile. Să ne luăm de ăia bogaţii, de ăia care ne conduc, de “elită”, că de la ei ne vine tot răul. Eu refuz să cred în ideea asta, în care sunt opuse clasele sociale, ca şi cum ăia săraci sunt, din start, buni şi absolviţi de orice greşeală.
Nu, fiecare trebuie să plătească pentru ceea ce face, în funcţie de gravitate, nu de statut social, nu de bogăţie, nu de cunoştinţe, nu de inteligenţă. E, cumva, diferită crima făcută de-un bogat faţă de aia comisă de-un sărac? E cumva mai puţin dăunător pachetul de ţigări al prostului ăstuia sărac faţă de pachetul de ţigări al unui prost bogat, cu beemveu’? Adică, nu produc ambele acelaşi grad de poluare?
Nu doar educaţia are şanse să scoată neamul ăsta din peşteră, ci combinarea ei cu pedeapsa aplicată tuturor celor care greşesc, fără a ţine cont de statut social. Dar mă îndoiesc că se va întâmpla aşa ceva.
Legat de Garda de Mediu din Vrancea: aştept continuarea. Fără ea, amenda de mai sus nu-i decât o dovadă de minciună, o dovadă a dorinţei de a se impune în faţa cuiva prin puterea funcţiei.
Citiţi comentariile de la articolul de pe Adevărul de Seară de Focşani şi lămuriţi-vă de cât de mulţi cretini bântuie prin ţara asta.