De aproape două săptămâni, în Vrancea nimeni n-a mai aruncat o hârtie pe jos, un PET prin iarbă, un pachet de țigări pe stradă. Și asta datorită activității comisarilor de la Garda de Mediu care veghează la curățenia noastră. Sau cel puțin așa am crede dacă ne luăm după modul în care este reflecatată activitatea Gărzii de Mediu: n-a mai apărut în presă, deci, nu a mai avut motive să dea amenzi, deci, am scăpat de sărăntoci.
Dar noi trăim în Vrancea, cea mai europeană provincie din România, și toate cele de mai sus nu sunt adevărate. Ceea ce este adevărat, după cum mi-a șoptit un amic cu urechi mai bune decât ale mele: pățania cu amenda nu e altceva decât modul în care a reacționat Petrică Nițu la faptul că un cocalar a încercat să-l mintă că nu aruncase pe jos pachetul de țigări. Cum mai ziceam, la noi nu există dictatura bunului-simț ci a bunului-plac.
Pentru mine, nu este nici o diferență între Petrică Nițu și cel pe care l-a amendat. Amândoi au încălcat o lege, amândoi și-au bătut joc de reguli, amândoi sunt din neamul cocalarilor, a celor pentru care aruncatul pe jos al gunoaielor nu reprezintă nimic rău. În schimb, raportul de putere între cei doi, faptul că unul încearcă să-l păcălească pe celălalt, iar comisarul cocalar se impune prin forță, nu prin rațiune, este emblematic pentru meleagurile noastre.
Și chiar crezusem că poate se începe dintr-un loc…