După mine, există două tipuri de pupincurişti:
- cei oficiali, care nu se feresc să facă munca asta în văzul tuturor, aşa cum se face la sMiorcăitorul de Vrancea, care pupă-n dos la MOP; nu degeaba, ci pentru bani, pentru locuri de muncă pentru restul familiei. Pupincuriştii aceştia dau senzaţia că li s-au spălat creierele, că nu pot gândi decât într-o singură direcţie, cea impusă.
- cei neoficiali, care comentează pe unde apucă. Un exemplu foarte bun îl reprezintă comentatorii de pe blogul senatorului Plăcintă: oamenii de acolo ar fi în stare să fie de acord cu tot ceea ce “gândeşte” … doamna, ar fi în stare să sfâşie pe oricine nu e de acord cu “ideile” … doamnei. Pentru ei, …doamna reprezintă idolul la care se închină, sursa de hrană spirituală, fiinţa imaculată care le poate aduce fericirea.
Deci, care-i rolul pupincuristului? Pe lângă laudă, osanale şi sfâşierea inamicului, pupincuristul mai are un rost în viaţă: să gâdile orgoliul celui pentru care slujeşte. Pupincuristul conferă stăpânului încredere în ideile … sale, în acţiunile sale. Pupincuristul este în stare să-şi dea viaţa pentru stăpân; el nu vede niciodată slăbiciunile acestuia, ci numai manifestările puterii acestuia. Cei oficiali mai au îndoieli, cei neoficiali, niciodată. Pupincuristul nu trăieşte pentru el, ci pentru stăpânul său.