Am ajuns la vârsta la care am început să prefer liniștea în detrimentul gălăgiei și a înghesuielii. Din cauza asta am și mers, în sejurul ce tocmai s-a terminat, la Eforie Sud, o localitate liniștită. Sau cel puțin așa era în locul unde am fost cazați, pentru că pe faleză kitsch-ul și manelele păreau a se simți ca și acasă iar înghesuiala făcea casă bună cu comerțul de proastă calitate.
După cele câteva zile petrecute pe litoralul Mării Negre (unde nu mai fusesem de vreo 6 ani) mi-am dat seama că există multe, multe motive pentru care (dacă aș mai rămâne în România) aș alege un alt litoral, de preferință Grecia.
#1. Suntem un popor de mizerabili (sau îndeajuns de mulți mizerabili încât să fim toți socotiți în această manieră). Plajele pline de mucuri de țigări, de PET-uri, de resturi de porumb fiert, lăsate de turiștii care urlă, apoi, către cine stă îi asculte : ”Vai, dar ce plaje murdare avem! Nu există un loc unde să ne așezăm și noi la soare!” Poate ar exista dacă nu v-ar fi așa de greu să vă strângeți dracului gunoaiele într-o pungă pe care s-o aruncați la coș! Dar nu, e sub demnitatea voastră de cocalari să vă strângeți resturile.
#2. Sunt pline plajele, chiar din buza mării, de chaise-longue-uri ale unor diverse terase sau ”întreprinzători”, deși plaja nu e privată. Ca și cum bucata aia de plajă aparține ălora din tată-n fiu, ca și cum mă-sa le-a lăsat cu cuvânt de moarte: ”Dragii mei, plaja nu e mea, nici a voastră, ci a nepoților nepoților voștri, ca să vă puneți voi scaunele și să scoateți bani.” Dacă asta înseamnă spirit întreprinzător, atunci îl bag în mă-sa și spele-se pe cap cu el cei care l-au inventat.
#3. Mâncarea – ieftină și proastă, în localuri în care săpunul nu se inventase la toaletă, în localuri în care, în timp ce mâncai, puteai avea șansa să te delectezi ba cu vreo babă care se revărsa din costumul de baie, ba cu vreun moșneag stafidit care se credea la a doua tinerețe și refuza cu obstinație îmbrăcămintea.
#4. Cocalarii de pe plajă, în număr foarte, foarte mare, cărora li se rupe de reguli. Deși salvamarul îți face semn că valurile sunt prea mari și TREBUIE să stai la mal pentru BINELE TĂU, cocalarul se avântă ca gâsca spre geamandură, sperând să moară - altă explicație eu nu găsesc la un asemenea comportament. Din păcate, n-am avut noroc la capitolul ăsta.
#5. Vânzătorii de orice, stridenți și foarte mulți. Iarăși, asta înseamnă adevăratul spirit de afacerist??
#6. Salvamarii burtoși care cred că acționează după principiul ”noi nu putem înota să salvăm oamenii de la înec, noi plutim”.
#7. Lipsa de respect față de turiști, manifestată de autoritățile locale: buruienile crescute cât un stat de om, mobilierul stradal ferfeniță, nici vorbă de o urmă de planificare urbanistică pe faleză, bucăți de faleză dărâmate.
#8. Destul de mulți polițiști – toți în mașini, sus pe faleză, nici unul pe plajă. Toți lucrau pentru securitatea noastră, nu?!
Pe scurt (pentru că ar fi prea multe de zis): am stricat și mitul ăsta, al litoralului românesc frumos și îmbietor. A mai rămas ceva de stricat în țara asta, ca să știu să apuc a merge acolo înainte de final?
P.S.: Înainte de a pleca, un nene ne invita la un concert de manele, care se numea ”La revedere, litoral!”. Pentru noi este, de fapt, ”Adio, litoral românesc!” Nu mi-e milă de ceea ce se întâmplă, mi-e pur și simplu greață.