Model de șpagă fericită

În fiecare zi ne întrebăm cum naiba se face că, în Românica, nivelul corupției este așa de ridicat. În afara faptului că și noi încurajăm ciupeala asta nenorocită, în afara faptului că politicienii noștri o practică precum ar fi prima lor îndatorire, mai există o explicație: sistemul legal care e de așa natură croit încât să lase portițe deschise pentru diferite soluții care să ocolească legea, dar care pot fi puse în aplicare doar dacă poți corupe pe cineva.

Să zicem că doi cetățeni români, care (ce fericire!) nu locuiesc în țară, revin în patrie pentru ca să se căsătorească. În timpul limitat al concediului lor (să zicem 2 săptămâni), cei doi trebuie să facă, pe lângă nuntă, și preschimbarea tuturor actelor. Legea română privitoare la căsătorie stipulează că, după introducerea actelor necesare dobândirii certificatului de căsătorie, există o perioadă de 10 zile de așteptare. Când ai timpul limitat, cum reușești să scapi de cele 10 zile? Legea vine în ajutorul însurățeilor: dacă viitoarea doamnă dovedește că este însărcinată și urmează un tratament medical ce îi este aplicat doar în localitatea unde locuiește (în cazul nostru, la capătul lumii), atunci această perioadă de așteptare dispare din calendarul nunții. Numai că viitoarea doamnă nu este nici însărcinată și nici nu face nici un tratament medical. Care-i soluția? La indicația unei persoane ”binevoitoare” de la Oficiul de Stare Civilă, care îi indică un medic ce ar putea ajuta tânărul cuplu să surmonteze această problemă ce stă în calea fericirii lor, în schimbul modicei sume de 1000 de lei, problemă ridicată înițial de lege dispare.

Și nu, cuplul nu este cu nimic vinovat, decât în măsura în care toți am fi vinovați pentru legile idioate făcute de politicieni idioți.