Latest news

Aseara a fost ultima dezbatere tv cu liderii celor 3 partide importante in UK. Linistita, calma, cu fair-play, cu discutii la obiect, cu solutii – dupa emisiune, unul din comentatori a zis ca aceasta ultima intalnire a fost cea mai animata dintre toate. Omul nu le-a vazut pe cele de la noi.

---

Observ o crestere a obsesiei englezilor fata de problema imigrantilor. Din cate am inteles de la Brown, PM, cei mai multi sunt din UE, deci nu pot fi considerati imigranti, ci doar parte a traficului fortei de munca. Ceea ce uita cei mai multi englezi (insulari, din nastere), dar a scos in evidenta candidatul liberal-democrat, Cregg, este ca aproape un milion si jumatate de englezi lucreaza in UE – astia nu mai sunt imigranti in tarile respective?

---

Din pacate, nu voi fi acasa sa ma bucur, alaturi de MOP si Condurache (mai nou, amici), de 1 Mai muncitoresc. Ma intreb cum e sarbatorita ziua muncitorului in redactia Zdv: cu siguranta zgarcitul Condurache le va multumi ziaristilor sai pentru ca muncesc pe rupte sa-si faca treaba cum trebuie ca sa-si mai cumpere niste case si … atat.

BTW, e corect Condurache 5 case? Sau Condurache cate case?

Mofturi englezesti: private vs privata

Suntem doua natii total diferite: pe noi nu ne deranjeaza asa de mult daca intarziem la intalnire, englezii isi mananca unghiile (la propriu) daca partenerul intarzie mai mult de 5 minute; la noi, daca nu ai o mana, o intinzi pe cealalta la cersit, la ei, o intinzi ca sa muncesti (chestii simple: vopsit, sters geamuri etc.). Aici, ca si in Franta, n-am vazut cabluri, desi ele exista; la noi, daca nu intinzi un cablu undeva, inseamna ca ai trait degeaba.

-----

La noi, cine are noroc si putere, urca primul in autobuz; la ei, asteptatul in coada si respectatul randului e sfant (noroc ca m-am prins de la inceput :) ). Nu mai sunt locuri in autobuz sau soferului i se pare ca-i plin? Nu-i nici o problema: nu mai opreste in statii. La noi, daca mai e loc doar pentru o musca, soferul opreste si o ia inauntru.

-----

Au alegeri peste cateva zile. Daca n-as citi ziarele, n-as crede. Nu tu afise, nu tu MOP prin toti copacii, fara meeting-uri politice, fara pliante lipite pe semnele de circulatie. Ce mai in sus, in jos?! Niste inapoiati. Nu-mi dau seama cum pot trai ei fara sa se injure pe strada pentru ca vecinul tine cu laburistii, desi restul strazii e conservatoare. Unde-i farmecul alegerilor noastre, cu batai si urlaturi? Cica ei zic la treaba asta “civilizatie”. Sa fie la ei, eu imi doresc scatoalcele neaose primite in anul ce precede alegerile (de oricare fel), tremurul frunzelor cand lipitorii de afise se urca-n copaci ca sa lipeasca mutra celui care ii plateste, valurile raurilor, dupa ce trece caravana electorala.

-----

Nea Petrica al nostru e conservator. Si matusa Wendy, desi ea nu stie de ce. Duminica planuiesc sa plece in Grecia, ca nu si-au mai vazut casa de vreo doua luni si se gandesc c-or crescut buruienile mari si trebuie sa puna mana pe coasa. Mana vecinului, nu a lui, of course.

----

Plictisitor oras! Pe bune! De cand sunt aici, am vazut cai numai pe pajiste, la pascut. Sa nu vezi tu un romanas negru de-al nostru, calarind viteaz calu’n mijlocul orasului?! Apoi, viata-i asta, sa nu stai la coada, la semafor, dupa o caruta cu conationali veniti la cumparaturi, in oras?!

----

Mintea mea balcanica nu poate intelege ce inseamna “private”. Bine, bine, si-au facut ei gard in jurul propietatii, dar pentru ce-s gardurile, daca nu pentru sarit?! Cum, sunt ca sa respecte ograda omului si sa nu intri in ea cand vrea muschiul tau de romanas verde?! Haide, bre, serios?! Pai, asa, mai bine la noi, unde poti sa te pisi pe gardul omului, sa-l sari sa iei niste flori, daca-ti plac. In general, sa-ti bagi piciorul in ea de proprietate, care e, de fapt, un moft, asa cum zicea nea Nelu.

----

Hai ca va las, ca am treaba! Ma duc sa ma plimb printr-un colegiu, dupa ce-l bat de-l las lat pe portar. Dupa cum ii cunosc eu p-astia, n-o sa ma lase din prima, o sa ma ia cu “PRIVATE”. Sa te duci tu, ba, cu familia ta, cu tot, la privata, ca eu ma duc la colegiu!

Sutiene

#1. English humour:

What do Christmas trees and priests have in common?

The balls are just for decoration.

#2. Am observat prin vitrinele magazinelor de pe-aici niste sutiene exagerat de mari. Mi-a explicat nea Petrica fenomenul: englezoaicele sunt considerate a avea printre cele mai mari tatze din lume.

#3. M-am obisnuit sa ma asigur in dreapta, intai, la trecerea strazii. Va fi foarte amuzant cand vom reveni… Aviz amatorilor.

#4. Si aici se fumeaza mult pe strada. Cele mai multe fumatoare sunt … frantuzoaice.

#5. Am baut bitter ale – am fost nevoit sa mananc in urmatoarele 10 minute, ca sa nu ajung la spital, in coma alcoolica.

English countryside

#1.  Riley - prima masina veche pe care am intalnit-o si cea care mi-a placut cel mai mult.

#2. Chirst Church College – cel mai mare din Oxford, unde a studiat Churchill si unde s-a turnat Harry Potter.

 

#3. The Cotswolds, tinut celebru pentru casele numite cottage. D. Cameron, liderul conservator, e nascut aici.

#4. Canalele din Oxford, care faceau legatura cu Tamisa.

 

#5. Warwick Castle – impunator.

Mos Teleaga si 30 de arginti

Daca vreodata vreti sa vi se impleteasca mintea-n cap, sa va bagati neuronii la filatura, va recomand sa cititi editorialele lui Mos Teleaga, amicul lui MOP, propritar de ziar indipendent. In literele insirate azi, cu care inginerul nostru formeaza cuvinte de bagat la cap, se vorbeste de-un concurs de donsoare de la Teatrul Pastia. Mos Teleaga, in loc sa explice de ce s-a impacat cu MOP, de ce-a vandut pe bani multi spatiul de pe prima pagina, alege sa ne vorbeasca despre chiloti si cultura (crede el), despre mostenirea lui Pastia si despre taranul de la Campineanca. In loc sa fie transparent, in loc sa fie fair (asa cum corect le cere altora), Mos Teleaga se ascunde dupa banalitati.

“ … ca un model de generozitate la initiativa unui locuitor al judetului din societatea civila.” – un exemplu de sfaraiala a lui Mos Teleaga. Locuitorul judetului din societatea civila este noul tip de om, opus de mos Teleaga celui dorit de amicul sa pe bani, MOP: locuitor al judetului din provinicia europeana.

Mos Teleaga, nu mai bine te sui matale pe sacul de banet pe care-l ai, te retragi in hruba ta te-apuci sa-i numeri cate unul si-i lasi pe oamenii din redactie care chiar se pricep sa scrie sa faca ziarul asta cum trebuie? Ia gandeste-te ce frumos suna argintii pentru care te-ai vandut… Nu-i pacat sa nu-i numeri zilnic, fara sa te vada cineva?!

Bijuterii cu patru roti - MG

In drumul nostru de azi de la Warwick Castle spre Oxford, am oprit intr-un parc ce gazduieste o crescatorie de soimi si ulii. La intrare, am dat peste o intalnire a unor membri ai clubului proprietarilor de MG si-am facut pozele de mai jos. Stand de vorba cu ei, oamenii ne-au zis ca folosesc masinile aproape zilnic, ca-s pasionati dupa masinile clasice si ca petrec mult timp mesterind la bijuteriile lor.

BTW, primul MG are motor de 2000 si 150 CP - foarte fain pentru o masina produsa in 1915.

 

 

Cariere pupincuriste la MdV

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Suspendisse ut odio est. Nullam eros arcu, mattis et egestas eu, interdum et nisl.

Stiti sa traduceti textul de mai sus? Nu? Ei, atunci nu aveti nici o sansa sa lucrati in redactia lu’ Cory CurBeton. Textul acesta apare pe pagina de “Cariere” de la MdV si-i musai un test inainte de a calca pe urmele lui Ceprean a lu’ Dunitru sau ale celuilalt pupincurist, care si-a parcat beemveu’ de neam prost in stalpii de la Teatru.

Ce zice, de fapt, imaginea de mai sus? Nimic altceva decat faptul ca cei de la MdV s-au grabit sa foloseasca un site care nu a fost complet in momentul vanzarii si faptul ca marea firma de desgin web din Galati nu a folosit altceva decat un template (ceea ce nu-i rau cand nu te pricepi. Dara ditamai firma …?!) .

Cu multumiri prietenului A. C., pentru pont.

MdV si-a facut operatie estetica

MdV si-a schimbat fata (pe online); naravul pupincurist a ramas acelasi. Au bagat posibilitatea de comentarii, doar daca esti logat. Ca sa te loghezi trebuie sa fii inregistrat si de acord cu termenii de utlizare. Termenii de utilizare nu exista, link-ul fiind o redictionare spre pagina de inregistrare. Asadar, treaba mioritzica, facuta cu “cap”. Cand revin, o analiza mai detaliata.

Si, daca tot au schimbat site-ul, au zis ca merge sa schimbe si gramatica, dupa cum doreste stapanul MOP.

Liderul presei vrancene, noul amic al lui MOP, ce face?

Nea Petrica, irlandezul

Oxford e la fel cum il stiam (acum, voi ar trebui sa ziceti: Ia te uita si la asta, se da mare!): plin de “PRIVATE” si de colegii. Ceea ce nu stiam din oras era partea sa mai putin circulata de turisti, suburbiile din Vest, cu casele din padure (Woodlands). Intr-una dintre ele locuim noi acum, la o familie destul de varstinca: spiridusa Wendy (cititi Peter Pan) si nea Petrica, asa cum ii zic eu lui mister Patrick. Wendy, inca profesor, nea Petrica, pensionar, calator in lumea intreaga (una din slujbele sale era sa plece in vacante, pentru a testa diverse locatii pentru un faimos ghid turistic englezesc).

Ma plimb cat e ziua de lunga, burta parca a mai scazut, citesc la fel de mult ca in studentie, cumpar ziare si admir peisajul. Au alegeri cam intr-o saptamana, pe strada lipsesc aproape in totalitate afisele electorale (mai putin cele in care Brown este luat peste picior), in schimb, discut cu nea Petrica parca as fi in poiana lui Iocan: mosul meu ii vrea pe conservatori (adica, pe Cameron, care e de prin zona), profii de la scoala Mirelei ii doresc pe liberal-democrati, iar cei din University, pe laburisti. Slabe sanse sa se ia la bataie, slabe sanse sa existe marlania care insoteste alegerile de la noi.

Ceea ce m-a frapat cel mai tare in tara asta sunt inscriptiile cu “PRIVATE”. Le gasesti oriunde: pe garduri, pe usi, pe porti, la intrarea in case sau in colegii, la intrarea pe un camp de sport sau intr-o padure. Proprietatea privata e sfanta pentru englezi.

In vremea in care noi incepeam sa descoperim ca putem construi locuinte si la suprafata pamantului, nu numai ingropate, astia puneau bazele Universitatii Oxford, prin colegiul Merton, in 1260 – asta ca sa ne stim locul si distanta (nu geografica) ce ne separa de civilizatia vestica.

Condusul pe partea stanga este, zic ei, modul corect de a merge cu masina. Din cauza asta, eu nefiind corect, aproape ca am fost calcat de un autobuz – si-o fi dat si soferul seama ca naucul plimbaret din fata lui nu-i insular si n-are de unde sa stie, sireacul, ca aici trebuie sa se uite mai intai in dreapta, s-apoi in stanga.

Casa in care stam e in padure – nea Petrica ne si zice ca deseori sta de vorba cu caprioarele si cu vulpile (sanatos omul!) – dar nu-i rupta de civilizatie (doar de civilizati). Cu un gazon perfect, cu o curte mare si frumoasa, cu aer curat, numai bun de stat si privit la copaci. Nu stiu ce face nea Petrica toata ziua, in schimb omul e membru intr-un club (a intrat doar pentru ca a fost invitat) si pleaca seara la o berica cu baietii. Are 72 de ani si se tine verde, parca-i zice ca are numai 60. Pacat ca aseara nu s-a simtit bine, de la o bere “cloudy”si-i pare tare rau: doua saptamani n-are voie la bere. Nu-i pacat: sambata pleaca in Grecia, sa-si vada casa cumparata acum doi ani.

P.S.: un catolic serios ca irlandezul meu nu putea sa se refere la noile secte crestine decat cu termenul “happy clappy”.

Umor englezesc

Cel mai nou banc in UK:

Iceland, we only want your cASH!

Spre binele tuturor

Am imbatranit eu prea mult ori, intr-adevar, o calatorie de 2 zile si jumatate cu autocarul poate lasa urme adanci in viata cuiva. In sfarsit, ieri dimineata am ajuns in Oxford (de maine, poze si impresii de aici), dupa ce am crezut ca picioarele mele le voi mai folosi doar ca elemente de decor.

Am ales sa mergem cu o firma de transport, Atlassib, despre care nu stiam multe lucruri – s-a dovedit a fi o prostie. Asadar:

- imediat dupa izbucnirea crizei aviatice, astia si-au dat seama ca-i o paine de mancat – au marit preturile cu aproape jumatate;

- autocarul cu care am mers a fost plin ochi; afara, cald; dobitocii de soferi au ales sa nu foloseasca aerul conditionat, ca sa transpit ca Iosif Boda, sa ma fac hipopotam;

- pe o cursa de Anglia, nici unul dintre cei trei manuitori de covrig nu stia o boaba de engleza, noroc cu pasagerii – unul, mai mucalit, le-a amintit ca aici se merge pe partea stanga a drumului, ca nici asta nu stiau (as fi ras, daca nu eram in intarziere cu 4 ore, cu GPSu’ rupt si cu trei mameluci pe post de sef de turma);

- in UK, la un moment dat, unul din cei trei, la microfon: “Va rugam, sa vina cineva aici, in fata, sa ne spuna ce scrie pe aici. ESTE SPRE BINELE TUTUROR!”;

Cam asta cu autocarul. In plus, am avut parte si de companie cu IQ redus. Nu, nu erau roamani cocalari, fara studii –erau doua dudui englezoaice, carora le-a parut rau ca au adormit dupa Ungaria, pentru ca nu au reusit sa vada peisajele frumoase din … Belgia. Se pare ca la scolile englezesti si predarea geografiei se face pe invers, nu numai condusul masinii.

Ceea ce m-a frapat cel mai tare este diferenta intre Romania si Ungaria. In nici 300 de metri, peisajul se schimba complet: aceleasi casute, cu tigla, drumuri mai stricate, mai bune, inguste si fara marcaje, DAR NICI O URMA DE PLASTIC PE MARGINE, pe camp sau prin copaci. NIMIC! Se pare ca ungurii au reusit sa invete sa nu mai arunce gunoaiele aiurea-n camp. Noi, inca mai muncim in van.

Aha, era sa uit! Pe site, Atlassib spune ca finalul calatoriei are loc intr-o autogara. De fapt, finalul nu e in Londra, ci la Dublin, nu in autogara, ci in mijlocul strazii, la vreo cateva sute de metri departare de autogara. Asta, asa ca sa nu uitam de unde am plecat si unde trebuie sa ne intoarcem.

------

Pe parcurs ce imi aduc aminte, mai scriu pataniile noastre de pe drum.

2010 - In Focsani, au aparut turmele de caini

Anul 2010. Orasul Focsani, condus de primarul pesedist D. Bacinschi si de viceprimarii V. Dobre, penelist, si Emilica Matisan, pesedist.

Orele 18, strada Pictor Grigorescu. Nici un picior de om in toata zona. In schimb, 56 de picioare de caini comunitari. I-as zice o turma de caini. In viata mea, de 31 de ani, nu am vazut o turma de caini.

Mai e ceva de comentat?! Mai e ceva de zis?! Cui sa te plangi?! Pe cine sa tragi la raspundere?! CUM sa tragi la raspundere?! Poate pe primari si pe adjunctii sai?! Daca le zici ceva, vor sari cu gura, ei si slugile lor, ca ii ataci politic, ca nu te intereseaza orasul. Pana nu vor muri oameni din cauza turmelor de caini, nimeni nu va fi tras la raspundere.

Vorbe goale, de senator

Folosind blog-ul personal, senatorul Placinta revine cu o lamurire la acuzele lui MOP, cum ca nu se implica in refacerea drumului national Dumbraveni-Vintileasca. Adica, vorbe la vorbe. Suparata, ea ne spune franc in fata ca rolul unui parlamentar se limiteaza doar la a face legi (votatul nu e facut de legi), legi care sa asigure bunastarea cetatenilor intregii tari.

Si are dreptate. Asta ar trebui sa faca un parlamentar. Mai jos, in imagine, doua interogari ale site-ului Senatului.

 

Si, daca tot ati zis care-i job-ul unui parlamentar, inseamna ca cei pe care i-am trimis noi la Bucuresti ar cam trebui sa-si dea demisia, nu? Inclusiv dumneavoastra, mai ales c-ati muncit asa de mult.

P.S.: inca la nivel de gradinita. Vorbiti cu cei care va sfatuiesc sa vina cu ceva mai bun.

Revin: viata bate filmul

Nu am fost singurii – au mai fost vreo 30 de oameni care au aflat de la CFR, pe 4 aprilie a.c., ca-i … Pastele.

Se spune că veşnicia s-a născut la sat. Greşit! S-a născut în gara Cîmpina, în ziua de 4 aprilie, cînd vreo 30 de oameni au aşteptat un tren accelerat care avea o întîrziere incertă de cel puţin o oră. Motivul? „E Paştele!“ – a replicat femeia de la casă, ridicînd din umeri. În acel context, răspunsul ei mi s-a părut mai degrabă obraznic, decît unul plin de evlavie. Veşnică pomenire acceleratului de 20,01! (A. P.) – Dilema Veche

Fiti atenti pe unde calcati

 

In 2008 (parca), Bacinschi, cel mai prost primar cunoscut vreodata de Focsani, ne promitea, zambitor, ca ne va fi asa de drag sa mergem pe trotuarele din oras, incat n-o sa mai putem de atata iubire. Si omul s-a apucat, cu ajutorul altora, sa repare trotuarele. Asa cum s-au priceput (la furat), asa cum n-au stiut, asa cum nu trebuia. Adica, lipsa total de bun-simt si de respect fata de cetateni, fata de bugetul orasului, fata de tot ceea ce inseamna standarde europene. Ce s-a intamplat mai departe? Ceea ce era de asteptat: lucrarile facute de mantuaiala au inceput sa se strice. In cazul nostru, in trotuare au inceput sa apara gropi. (Uitandu-ma mai atent, cred ca aici e un viitor loc de joaca pentru copii: groapa de nisip e deja instalata.)

Daca ar raspunde la intrebarea “de ce?”, Bacinschi, cel mai prost primar, ar zice ca-i vina noastra, a cetatenilor: “de ce naiba va uitati pe unde mergeti? Faceti ca mine, mergeti cu nasu’ pe sus (atunci cand nu ma vede sefu’).”

P.S.: fotografiile sunt facute in intersectia de la Gerald, azi.

Niste pitici.

De mii de ani, evoluam, ca si specie. De cateva sute de ani, ne place sa credem ca putem supune Natura in diferite feluri si pentru scopuri diverse. De miercuri, Natura ne face sa intelegem ca suntem, inca, niste pitici. E de ajuns un stranut si cea mai evoluata specie incepe sa boceasca de necaz.

Spaima cerului cenusiu

Gabi scrie despre spaimele legate de norul de cenusa care zburda pe deasupra Europei. Eu ma gandesc la bunica mea, care crede ca Apocalipsa e aproape. Ceea ce-a reusit cenusa asta nu cred sa fi reusit nici o criza economica sau vreu faliment economic: inchiderea aproape completa a spatiului aerian, ce afecteaza mii de oameni.

“spaima” mea e legata de anulare. Prin toata marea astea de “intarziati” sau “anulati” ne numaram si noi. Azi dimineata ar fi trebuit sa zburam spre Londra. Noroc cu internetul: site-ul aeroportului anunta ca pana cel putin diseara, la 19, e inchis; site-ul autoritatii aeronautice engleze face up-date-uri foarte dese; site-ul companiei BlueAir, din cand, in cand, daca-si aduc aminte (suntem aici, totusi, in partea rasariteana a continentului).

Sa isi arate globalizarea dintii si avantajele: companiile aeriene din toata lumea sunt afectate; calatori din toata lumea sunt afectati; accesul la informatia din orice colt al Pamantului, prin intermediul Internetului, te pot ajuta sa nu-ti petreci zilele printr-un aeroport.

In zilele noastre, daca ridici un pai in Balti, s-ar putea sa-l deranjezi pe vreunul in Kilkenny. Ceea ce nu e rau.

Sticker: Va rugam sa reparati strazile

I-am votat. Nu s-a schimbat nimic. I-am injurat. Nimic. A mai ramas o ultima cale: sa-i rugam frumos, sa ne aplecam in fata lor, sa ii imploram sa ne bage dracului si pe noi in seama si sa puna mana sa faca ceva pentru orasul asta. Inceputul a fost facut. Va avea vreun ecou?! Nu prea cred…

Vine Politia si-mi ia toata boala*

Cred ca nici un sfert din totalul concediilor medicale nu sunt pe bune, adica beneficiarul nu e lat in pat, cu 41 temperatura, cu cinci paturi pe el. Cel mai bun exemplu e fostul, actualul, viitorul, eternul sef de la Casa de Asigurari de Sanatate Vrancea, M. Copaci, bolnav inchipuit indeajuns timp incat sa crezi ca nu mai are mult de trait. Da’ de unde! Omul e sanatos, vivace si, dupa cum s-aude prin targ, doritor de lupta electorala pentru scaunul de liberal sef pe judet.

In schimb, noua lege a concediilor medicale (sau cum s-o numi) doreste sa faca putina lumina si sa mai scada numarul bolnavilor doar in acte. Una din masuri – vizita cu Politia, la casa bolnavului; in urma intrevederii (sau lipsei acesteia), politistul si trimisul CAS pe Pamant vor umple un formular (iar hartii!) prin care sa asigure bugetul sanatatii ca bolnavul e chiar bolnav si merita sa fie platit pentru asta. Ceea ce ma intreb eu este: cum vor patrunde in cuibusorul plin de virusi si microbi cele doua personaje? Adica, daca eu, bolnavior si cu termometru’n cur gura, nu vreau sa le deschid usa (bineinteles, pentru ca ma gandesc la sanatatea lor, normal, nu pentru ca nu-s acasa), ce fac aia? Cum isi dau ei seama daca sunt sau nu acasa? In plus, daca sotia nu le da voie in casa, sa ma vada, ce vor scrie ei in papirusul lor? Va fi infiintat, cumva, “judecatorul de concedii medicale”, care sa dea mandate de perchezitii speciale, pentru vanat bolnavi?

N-are rost sa caut nici un raspuns. Inca o lege, ca atatea in 20 de ani de democratie bolnava, schioapa si fara aplicabilitate.

* titlul parafrazeaza o manea ce-am auzit-o intr-un taxi.

Politia Comunitara loveste din nou

Pentru ca ei este politisti. Pentru ca burta mare se tine cu masina. Pentru ca li se rupe de legi, desi ei, teoretic, le apara. Pentru ca aveau ceva de vorbit cu un amic. Pentru ca e Romanica, tara de necaz.

P.S.:  mi-au facut semn sa plec din spatele lor, pentru ca eu nu am voie sa stationez acolo.

P.S.2: nu, nu erau in “misiune”.

Ba p-a ma-tii

Intr-o postare pe blogul sau, senatorul Placinta publica o imagine. Mie imi pare ca parlamentarul s-a inselat asupra imaginii care trebuia folosita. Imaginile adevarate, cele care trebuia sa se gaseasca acolo, sunt cele de mai jos, facute intamplator, duminica, pe drumul care leaga localitatea Dumbraveni de localitatea Vintileasca, drum national, si nu judetean, cum intentionat “greseste” domnia sa.

 

“Ba p-a ma-tii” pare sa fie telul suprem in lupta politica din Vrancea. “Ba p-a ma-tii”, pentru ca-i mai usor, gura nu doare sa spuna vorbe si degetele nu ustura de la folositul tastaturii. Doamna de care fac vorbire uita ca drumul respectiv face parte din colegiul sau si, chiar de ar fi fost drum judetean (ceea ce nu este adevarat), datoria sa de parlamentar ales uninominal este de a se da peste cap sa faca rost de bani pentru refacerea sa, cu atat mai mult cu cat, cred, doreste un nou mandat de senator. Replicile “acide” (NOT) nu fac fata gropilor, fotografiile de pe blogul de senator nu astupa gropile. Poate n-ar fi rau ca doamna sa nu uite ca face parte din majoritatea parlamentara care a dat Guvernul …

“Oamenii insa nu sunt nici naivi, nici usor de manipulat.” – Aveti dreptate, doamna senator. Unii chiar sunt foarte greu de manipulat, mai ales cand manipularea se face la nivelul grupei de prescolari, de la gradinita. Mai asteptam si alte incercari.

Sa nu uitam, totusi, nici pe ceilalti doi “purcelusi” care se dau paralei in lupta politica: MOP, seful CJ Vrancea, si N. Sapunaru, deputat PNL in colegiul unde se gaseste bucata de asfalt numita “drum national”.

N. Sapunaru poate sustine acum ca, nefiind la putere, nu poate face nimic. Dar domnul Sapunaru a fost la putere, domnul Sapunaru i-a adus pe prim-ministrul Tariceanu si pe ministrul Transporturilor, L. Orban, in zona respectiva ca sa le arate frumusetile meleagurilor. Respectivii domni au promis ca vor face cate-n luna si in stele. Oamenii s-au ales cu praful. Nu ala interstelar, ci ala de pe toba batuta cu putere de Sapunaru.

MOP, in calitate de sef al CJ, se bate cu pumnu’n piept ca macacul ca, doar datorita lui, drumul national spre Ojdula se apropie de finalizare. De ce nu face acelasi lucru si cu drumul national de care vorbim aici si se rezuma doar la … eliberat fluturasi? Raspunsul e simplu: pentru ca, din zona respectiva, barbatul politic al natiei nu scoate voturi de ajuns ca sa-l propulseze in functiile de conducere, de unde ne pune pe primul loc. Si, atunci, de ce sa se chinuie degeaba, cand, prin nepasare si neimplicare si cu cativa fluturasi bolnavi, Placinta si Sapunaru fac treaba mai dihai decat un activist politic pesedist?!

“Ba p-a ma-tii” ar trebui sa facem si noi, aia de ne chinuim sa platim taxe si sa mergem la vot. Dar nu se poate, pentru ca astfel nu am mai fi responsabili, asa cum ni se inoculeaza la scoala.

P.S.: cu ocazia unor drumuri pe care le am de facut prin judet, voi mai aduce niste poze si de prin alte colegii. Si apoi si niste randuri, ca-i pacat sa ramana doar fotografiile.

Nu ma intereseaza vs. M-am saturat

Nu mi se pare important sa iau in seama pe cei care nu-i cunosc. Nu mi se pare important sa-i ascult pe cei care vorbesc cu aerul ca le cunosc pe toate si care incearca sa-mi dea lectii, desi nu-si vad padurea din ochii lor. Nu mi se pare important sa stau de vorba cu cineva doar pentru ca altfel s-ar simti lezat in ego-ul sau.

Nu ma intereseaza ca unii sa fie de acord cu mine. Nu ma intereseaza daca lui “cutarescu”, specialist si om cu pareri, nu-i place ceea ce scrie p-aici sau i se pare ca am cine stie ce pareri care nu sunt la fel cu ale lui. Nu ma intereseaza sa le fac pe plac unora doar pentru ca toti le fac pe plac. Nu ma intereseaza “bubitele” si “lacrimogenele”. Nu ma intereseaza turma.

M-am saturat de prosti cu idei de "genii”. Cocalarii si pitizpoancele imi fac rani pe creier, manierele de cioban imi provoaca alergii.

Niciodata nu am incercat sa multumesc pe toata lumea - in primul rand, nu ma intereseaza toata lumea si, apoi, e imposibil. Mi se pare mult mai important sa-i multumesc pe cei aproape mie (desi nu reusesc intotdeauna) si sa incerc sa ma ridic la solicitarile lor.

O solutie: bata si biciul

De ce sa fac chestia asta, daca tot nu conteaza? De ce sa ma chinui sa fac ceva bun, daca un cocalar cu relatii si care face ceva mult mai prost decat mine castiga? De ce sa ma mai zbucium sa vin cu ceva nou, inedit, cand si idiotii stiu acum de “copy&paste” si folosesc functia asta din plin?

De ce sa mai respecti reguli, cand vezi la tot pasul ca esti singurul? De ce sa mai platesc taxe, cand raspunul invariabil este “nu avem bani de investitii”? De ce sa nu ti se rupa de ala de langa tine, cand vezi ca nimanui nu-i pasa de tine? De ce sa-ti mai faci sperante ca va fi mai bine, cand toate semnalele iti arata clar ca societatea asta, a noastra, se duce dracului cu fiecare zi care trece? Bata si biciul poate ne-ar ajuta sa mai scoatem capul din groapa. Daca nu le furam sa le vindem la second hand.

Portret

30 de Romanii, vazute de aproape

30 de imagini cu Romania, vazuta de aproape. O Romanie in care Nelu Galbenus face import-export, in care pe campuri, in loc de grau si papusoi, apar culturi de plastic. Romania in care cei care muncesc se odihnesc, la ora 9, dimineata. Romania in care gunoiul ne iese-n cale si ne conduce pe marginea drumului. Romania in care, desi esti muritor de foame si casa ti se darama, iti permiti televiziunea digitala.

30 de Romanii, asa cum le-am vazut eu intr-un drum de la Iasi la Focsani. 30 de poze care merita vazute. 30 de imagini ce nu trebuie uitate dar trebuie schimbate.

 

P.S.: atatea “drumuri bune” ca la noi, n-am vazut nicaieri in lumea asta.

Nu avem

Am fost azi sa caut sa cumpar niste lire sterline. Stiam care este pretul BNR si voiam sa vad ofertele de la casele de schimb valutar. Si gasesc cel mai mic pret, asa de mic incat m-am frecat de doua ori la ochi, mi-am dat un rand de palme (cate unul pe fiecare obraz) si m-am si ciupit in doua randuri de urechi: 45,500 de lei, in conditia in care cursul oficial era de 47,000. Pomana curata, nu alta. Intru si-i zic duduiei cam care imi e dorinta. Raspunsul ei m-a facut sa inteleg de ce aveau si cea mai buna oferta: Lire sterline, nu avem.

Drum bun. De refacut

Umor involuntar? Prostie? Bataie de joc fata de oameni? Cred ca toate, la un loc, cu un plus pentru bataia de joc. Intr-adevar, drumul este bun. Bun de refacut.

Imaginea este surprinsa pe drumul national care leaga Vasluiul de Roman, la difurcatia cu drumul judetean care merge spre Iasi. Drumul bun este in starea asta de vreo 4 ani. Niciodata reparat. Ultima licitatie a fost anulata, pentru ca nu a castigat cine trebuia sa castige. Cand am facut poza, un mosnegut i-a zis vecinului: “Uite, ne face poza la drum! Poate il repara anul asta.” Din pacate, tare mi-e ca mosul nu mai prinde drum nou prin fata portii lui.

Maine, un foto-reportaj cu Romania, vazuta de la marginea drumului.

Nu zaiet

UPC rules again! Cel mai nou post tv, din grila furnizorului UPC, se numeste … RUSSIA TODAY. Tovarasi, nu zaiet, nu pagadi – dupa cum zice vorba din strabuni!

LATER: nu stiu de ce, dar parca postul asta imi aduce aminte de Bunicuta Iliescu. O fi de la accentul cu care vorbesc englezeste?!

Feisbucul si Ceprean a lu' Dunitru de la km 25

Ramas singur cuc (oups!) in redactia Scormonitorului de Vrancea, Ceprean a lu' Dunitru de la km 25 a inceput sa se joace la calculator, cautand pornache ca sa faca si el un articol. In schimb, a dat de Feisbuc si de, zice el (fara sa ne arate si noua, c-un link, ceva), pagina lu' unu, Focsani, care are aproape vreo 300 de fani. Mai jos, in povestea lu' a lu' Dunitru, expertul in Feisbuc si saituri de Internete ne zice ca aplicatia (deh!, limbaj tehnic evoluat) are, in total, vreo 400 de utilizatori, dar face mai multi coco decat stapanul sau, de la km 25. Deci, din 400, cat is toti, 300 sunt fani ai lu' Focsani, asta. Nu-i tare Focsaniul asta? Da, e tare penru Ceprean a lu' Dunitru de la km 25.

Hai sa ne laudam!

#1. Din totdeauna, educatia nationala a fost considerata, teoretic, o prioritate nationala. De fapt, a fost lasata intotdeauna la coada bugetului, pentru ca toti politicienii au ales sa foloseasca doar vorbele, nu si faptele, si s-au laudat cu cat de mult se implica ei in rezolvarea problemei.. La noi, bugetul alocat invatamantului, este de 4%. In Franta, 21% (mai mare decat bugetul apararii). E o mica diferenta intre vorbele noastre si faptele lor, nu? 

#2. La fiecare tur de alegeri, MOP, cel mai mare barbat politic vrancean, unul dintre cei mai mari importanti oameni de stat ai Romaniei, presedintele nostru, se lauda cu eurogara din Focsani. Nimeni nu a sesizat, pana acum, ca aceasta minune arhitectonica, mancatoare de o gramada de bani, nu are nici cele mai mici facilitati pentru calatori:

Viata bate filmul sau de ce e bine sa pleci din Romania

Daca ar mai fi trait, Brucan si-ar fi dat seama ca a fost optimist: moravurile si obiceiurile unei natii nu se pot schimba (in bine, in cazul nostru) in 20  de ani. E nevoie ori de o perioada mai mare de timp, ori de un eveniment istoric care sa scuture fundamentele morale ale unui popor. In cazul nostru, cred ca doar ultima varianta ar putea avea succes, daca ar fi facuta, normal, de altii.

Nu mi-am facut iluzii ca, dupa doua saptamani, lucrurile s-ar schimba radical, dar nici la ceea ce mi s-a intampla aseara, la revenire, nu m-am asteptat, ceea ce dovedeste ca sunt un inadaptat social pentru tara asta.

La plecare, am mers spre aeroport cu un tren expres, care face legatura intre Gara de Nord si H. Coanda. Inainte de a reveni, am verificat pe net daca respectiva minunatie tehnologica isi mai face treaba si-n ziua in care trebuie sa sosim noi – site-ul zicea ca da (asa cum zice si pentru ziua de azi). Cautam ghiseul CFR din aerogara, il gasim – inauntru doua cocoane, molfaind. Ceea ce urmeaza a fost un dus foarte rece, cu gheata:

- Buna ziua!

- …

- As dori sa cumparam doua bilete de tren.

Molfaind, una dintre cele doua posesoare de creier de furnica imi face un semn din cap, din care am inteles ca eu trebuia sa-i spun unde dracu’ vreau sa merg.

- Spre Gara de Nord, doua, va rog.

Duda da din cap, negativ.

- Dar pe site scria ca ultimul tren pleaca la orele 21 si acum e abia 19.

- E Pastele. Nu circula.

Am simtit ca-mi cade ceru-n cap, ca sangele incepe a fierbe, ca din urechi imi ies aburi. Aristocratic, ne-am luat bagajele si-am plecat, fara sa mai salutam, intr-un voit semn de protest. Nu cred ca au inteles ceva, erau prea ocupate cu molfaitul.

Iesim spre peron, sa asteptam autobuzul 780. Ghiseul de bilete, inchis. Vine. Urc. Intreb daca pot cumpara bilete de la el, de la sofer.

- Da, bineinteles.

- Doua, va rog!

- Nu mai am.

- Si noi ce facem, acum?

- Pana unde mergeti?

- La capat.

- Cand coborati, treceti pe la mine, sa discutam iar.

Tot drumul, pe monitorul din autobuz, au rulat imagini frumoase, din alte orase europene, un documentar scurt despre tramvaiul din Lille si, culmea, unul in care apareau Cetateanul si Functionarul rau, cel care cerea spaga. Filmul ne invata pe noi, calatorii, sa nu dam spaga. Viata, insa, batea filmul.

La noi, totul este imprevizibil, totul se desfasoara dupa cum bate vantul, la mila celor care au putere (mai multa sau mai putina). La noi, e bine sa pleci in alta tara.

P.S.: am calatorit impreuna cu niste tineri. La coborare, baietii au bagat un joint, de plictiseala. In autobuz, euforici. Unul zice, mucalit: Bai, prin Franta, cand ma uitam pe geam, numai verdeata si drumuri pavate. Aici, nimic.

Sa va fie de bine!

Zilele care vin sa va fie cu pace si cu soare! Paste linistit!

Niste bani

Cam cat sa fie inauntru? 2, poate 2 milioane jumate de euroi?

 

Inauntru, doar doi oameni. Unul chiar parea interesat de masini.

Luminita de avarie – la ei

Credeam ca numai la noi luminilor de avarie de la masini ar trebui sa le fie schimbate denumirea din cauza ca unii cocalari le folosesc pentru altceva. Si aici am vazut o gramada de cocalari de-ai lor facand acelasi lucru. Mi-a placut, in schimb, ce mi-a zis colega mea daneza: la noi, nu s-ar putea intampla asa ceva niciodata.

P.S.: cocalarii lor (cei mai multi, magrebieni) nu prea au spor – imediat apare politistul pe bicicleta si le pune amenda in geam.

P.S.2: politist pe bicileta, la noi, ar parea doar o gluma buna – ati vedea, vreodata, vreun gras plin de osanza de la Politia (de oricare fel) calarind o bicicleta sau un scuter? Nu, ei fac scandal ca nu mai au benzina sa-si plimbe curu’n masina si sa se prefaca a munci “in folosul cetateanului”.

The future

Old vs. young

#1. Biserica Saint-Andre, seara.

#2. In parc,pe batranel nu-l mai asculta decat porumbeii.

Am pus-o!

later edit: ieri a fost 1 aprilie. Multumiri tuturor celor care si-au oferit ajutorul (aici sau in mod privat). Si, totusi, exista o urma de adevar: unul din cardurile noastre a fost anulat de catre banca (Transilvania) datorita prostiei de care au dat dovada unii angajati de acolo.

Rau de tot. Banca ne-a inchis cardurile. Ei zic ca din greseala. Eu spun ca din prostie. Suntem nevoiti sa pierdem avionul de intoarcere acasa pentru ca nu am, acum, nici o posibilitate de a imi scoate banii din cont, sa pot cumpara biletele de TGV, pentru Paris. Partea cea mai nasoala e ca duminica expira si cazarea (noroc ca au astia un pod aici, unde nu-i prea mare bataie pentru … scarile interioare). Ma gandesc cum sa fac cu biletele de avion, cum sa fac sa nu le pierd (poate sa le schimb data, numai ca pentru asta imi trebuie bani, ceea ce eu, momentan, nu am). Asadar, am pus-o! Urat de tot!