Pui de dac, cu beemveu’

Vai, dar noi suntem neam de daci şi romani! De la Râm de tragem şi aşa de deştepţi suntem încât nu permitem altora (şi nici alor noştri) să ne strice bucuria de a şti că suntem cei mai tari de pe planetă, că suntem buricul lumii şi că, fără noi, lumea ar sta în loc.

Aud des că poporul nostru ar fi avut o altă şansă dacă era lăsat în pace, că, datorită nouă, alţii au ajuns unde au ajuns. Că noi am luptat întotdeauna împotriva cotropitorilor (mai puţin atunci când n-am făcut-o, adică de cele mai multe ori), că fără noi Creştinătatea şi-o lua peste ochi de nu se vedea, că noi, aici, ne-am sacrificat pentru ca Vestul să se dezvolte şi să ne fie, acum, nerecunosător. Că noi am fost întotdeauna drepţi şi loiali, nu că am fost curluntrişti cu doctorat, nu că ne dădeam ba cu unii, ba cu alţii, prin trădare, nu că nimeni n-a putut să pună bază pe cuvântul dat de noi.

Un singur exemplu de deşteptăciune, made in Romania:

Un amic mi-a povestit despre un cunoscut de-al lui care şi-a cumpărat un beemveu’ puternic, seria 33, cu un motor de cinjdemii, cu sute de cai putere. A plecat omul din Focşani până în Mândreşti – 10 litri la suta de kilometri consuma bestia. Concluzia beemvistului: mă costă prea mult să folosesc maşina asta. Adică, hai să-mi iau maşinoi, să mă dau Mihai Viteazul, dar mie îmi flutură vântu’-n buzunare  şi nu-mi permit benzina pentru maşina asta. Dar nu contează, că eu îs pui de roman şi pe mama o chema Decebal şi e mai important să par decât să fiu. C-aşa am fost educaţi: imaginea este mai importantă decât realitatea.

Donator de organe

Abia 1 din 10 români este de acord ca, după deces, organele sale să fie prelevate pentru a fi donate celor care au nevoie pentru a supravieţui.

După ce murim, tare mă îndoiesc de faptul că am mai avea nevoie de ficat, de plamân sau de ochi. Aşa că de ce să nu fie folosite de cei care au nevoie, de cei care ar mai putea trăi? Care ar fi motivele pentru care ar trebui să nu fim de acord? Eu, unul, nu văd nici unul, absolut nici unul. Văd doar motive pentru.

Chiar aş vrea să ştiu care sunt paşii de urmat ca să ştiu că ceea ce va mai rămâne din mine, când îmi va veni vremea, ar putea ajuta pe cineva să trăiescă.

Realitatea TV Focsani, la Radio Shantz

Circulă un zvon, pe care nu mi-l doresc îndeplinit, cum că redeschiderea Realităţii TV Focşani urmează să se facă cu nişte jurnalişti care au fugit pe stradă, în jos, dinspre scorMONITORUL de Vrancea. Vorba vine că au fugit; de fapt, cică ar fi trimişi ca să ducă mai departe practica pupincurismului practicat în redacţia slugilor lui MOp.

Oportunitati de cariera la scorMONITORUL de VRANCEA

N-a rezistat mult pe site, doar vreo oră.

Adevarul de Seara – Focsani

Îmi place paginarea de la AdS Focșani. Decât să-ți facă aștia o poză, mai bine ceri să nu-ți mai pună.

DN2 Focsani-Ojdula

 

 

Imaginile de mai sus sunt surprinse pe DN2 Focşani-Ojdula, dumincă, 20.06.2010. Se pot observa găuri, şanţuri şi alte lucrări de refacere a covorului asfaltic. Drumul cu pricina reprezintă un motiv de mândrie pentru conducătorul nostru adulat, MOp.

Pentru cei care nu cunosc, DN2 nu a fost încă recepţionat, dar au apărut gropile – ca să ne dăm seama de calitatea lucrării şi a materialelor folosite.

Unde-i scaderea?

A mai auzit cineva ceva despre scaderea numarului de parlamentari? Daca tot e criza, daca tot reformam si schimbam, poate n-ar fi rau sa facem si chestia asta, nu? Nu intrase toata tarasenia in procedurile parlamentare? De ce nu mai scoate nimeni nici un cuvant - nici Puterea, nici Opozitia?

Era o vorba, la un moment dat: ultimul care pleaca din tara asta sa stinga lumina. Eu nu prea cred ca-i o idee buna sa plece chiar toti. Uite, de exemplu, politicienii – chiar vrea cineva sa-i ia dupa el? Avem nevoie, cumva, de profesori pentru minciuna, demagogie si furt? De ce sa nu ramana astia aici si sa si-o traga singuri la gioale, sa nu mai fim noi aia care sa ne-o luam de fiecare data?

Cocalarii de la Taxi RAL

După politicieni, pe lista mea de simpatii pe care doresc să le văd drept pete de culoare pe asfalt se află taximetriştii, aşa cum este cel din imagine, fotografiat în faţă la Milcovul, unde aştepta un client, deşi la semafor urma să apară culoarea verde pentru automobile.

De ce îşi permit cocalarii de la firmele de taxi să facă ceea ce fac, adică să dispreţuiască legislaţia rutieră? Pentru că se bat pe burtă cu agenţii de poliţie, cărora le fac diverse servicii: ba pizza delivery, ba putza delivery, în funcţie de cerinţă, of course.

Maci

Spre Bîrlad, dinspre Vaslui, 38 de grade Celsius. Un câmp de grâu, plin cu maci. Roșii și roz. Totul, nemișcat, sub soarele năucitor.

Facute de Mirela, cu Nikon S8000.

Loialitate fata de cine?

Acum, deputații și senatorii sunt aleși uninominal (printr-un sistem cu care eu, personal, nu sunt de acord), în colegii. Cei mai mulți, majoritatea, au în spate un partid care i-a propulsat în cariera politică și care le acordă sprijin în timpul campaniei electorale. Pentru a ajunge în Parlament, politicienii au nevoie nu de partid, ci de voturile electorilor din colegii.

În momentul în care, la un vot, parlamentarul are de ales între interesul partidului și cel al alegătorilor, care trebuie să primeze? Cine trebuie să fie mai important pentru un ales uninominal? Spre cine trebuie să se îndrepte loialitatea unui senator sau a unui deputat: spre cei care l-au ajutat în cariera politică sau spre cei care l-au trimis în Parlament, să-i reprezinte?

Pe cine reprezintă un parlamentar ales uninominal: pe alegător sau pe partid? Că în ziua de azi eu nu mai îmi dau seama.

Transparenta, un moft la CJ Vrancea

La inceputul lunii mai 2010, prin ordin al Prefectului de Vrancea, a luat fiinta Comisia heraldica judeteana de analiza a stemelor si sigiliilor utilizate de localitati sau institutii publice, formata din membri ai personalului CJ Vrancea, prin D. Olaru, arhitectul sef al judetului, si diferiti membri ai unor institutii stiintifice locale, aflate in subordinea CJ Vrancea. Pentru participarea la fiecare sedinta, fiecare membru al comisiei urmeaza sa primeasca suma de 328 de lei, adica 1640 de lei, in total, plus sumele necesare deplasarilor celor din alte localitati (desi, pentru profesori, nu exista bani).

Intrigat de necesitatea unei asemnea Comisii, am solicitat, pe baza legii 544/2001, niste copii dupa actele urmatoare:

1. Regulamentul de organizare si functionare a Comisiei judetene de analiza a stemelor si sigiliilor;

2. Lista a membrilor Comisiei judetene de analiza a stemelor si sigiliilor;

3. Document care stabileste cuantumul retributiei pentru fiecare membru al Comisiei judetene de analiza a stemelor si sigiliilor.

Am primit raspunsul mai rapid decat termenul legal, prevazut de lege (30 de zile), iar la prima solicitare am fost indrumat sa ma adresez Consiliului Judetean Vrancea, institutia care asigura secretariatul Comisiei, deci cea care a si realizat ROF-ul pentru aceasta.

Pe data de 13 iunie 2010, am formulat o cerere de informatii publice, pe baza legii 544/2001, pe care am trimis-o spre Consiliul Judetean Vrancea, la adreasa de mail specificata pe site-ul oficial.. A trecut termenul legal de raspuns si nu am primit nici o reactie din partea institutiei condusa de MOp, pozitiva sau negativa, desi acesta doreste a poza in apostolul dreptatii si transparentei in materie de administratie locala.

Intamplarea mea dovedeste in mod clar cam cum se comporta CJ Vrancea si, implicit, MOp, in relatia cu cetatenii: o institutie opaca, inchisa, care se fereste sa divulge informatii publice, care trateaza cu dispret cetatenii, care nu incurajeaza dialogul dar doreste sa impuna tacerea. O institutie dupa chipul si asemanarea sefului, mult iubitul si slavitul MOp, care pune, nu-i asa?, cetatenii tocmai pe primul loc. De la coada.

Mai bine fara biciclete in Focsani

E groaznic să mergi cu bicicleta în Focșani. Da, nu sunt piste și din cauza aceasta sunt nevoit, ca biciclist, să merg pe stradă (aș încerca trotuarul, dar parcă i-aș lăsa pe pietoni acolo). Cu ce specii de șofer te întâlnești?

#1. Mârlanul, care îți lasă faza lungă, pentru că tu nu ești cu mașina și, astfel, nu te deranjează că nu mai vezi nici pe dracu în față.

#2. Cretinul, care trece la 20-30 de centimetri de tine, ca să-ți arate el cine-i regele șoselelor, deși strada e goală și nu vine nimeni din față.

#3. Inconștientul, care te claxonează când e fix în spatele tău, ca să te poți răsturna și ca să poată, astfel, să-și testeze suspensiile.

Am întâlnit și cazuri de șoferi cu bun-simț care au așteptat în spatele nostru până au putut să ne depășească, din cauza traficului, și care nici nu au claxonat, nici n-au urlat, nici n-au făcut flash-uri.

Să vorbesc despre infrastructură pentru bicicliști? Ar fi comic, atâta vreme cât Bacinschi, cel mai experimentat primar al celei mai europene provcincii din România, nu e în stare să facă infrastructura pentru automobile.

Am văzut, din păcate, foarte puțini bicicliști. Și e și de înțeles, doar dacă ne gândim la faptul că nu prea ai unde folosi bicicleta. Oricum, aseară am făcut aproape 15 km, împreună cu Mirela și cu Cristi Irimia. Care, spre surprinderea mea maximă (și admirație, pe care însă, am reușit s-o camuflez foarte bine), a alergat pe parcursul acestei distanțe.

Este Focsani un sat ??

Răspunsul este ”DA”, în caz că aveați îndoieli. A fost omul la adunat, a luat fânul strâns în parc și-l duce acasă sa-și hrănească cei câțiva cai putere de la mașină.

Sau așa s-o face traficul cu iarbă în sat la noi? Mai știi…

Observați, totuși, că omul respectă culoarea roșie a semaforului. Deși, chiar și dacă nu o făcea, avea vreunul curaj să intre în căruța cu fân?

Atacul anilor 80-90

Nimic nu se pierde, totul se reciclează – cam astea ar fi cuvintele sub care este aşezată industria cinematografică americană. Or fi ajuns scenariştii la fundul sacului cu idei, o fi mai uşor să foloseşti o reţetă care a dat, deja, succes, or fi desenele animate de azi nişte mizerii – nişte motive pentru care Yahoo vorbeşte despre “Atacul desenelor animate din anii 80”.

Îmi aduc aminte de un serial de desene animate pe care-l urmăream când eram mic - era, în sinea lui, ca un serial pentru adulţi: trebuia să urmăreşti fiecare episod , pentru că toate avea importanţa lui în economia întregului show. Personajele erau desenate mai uman (chiar dacă era caricaturizate, îţi dădeai seama cu uşurinţă care-i băiat, care-i fetiţă, care-i câine, care-i extraterestru). Am încercat să ma uit, zilele trecute, la un serial pe Cartoon Network: m-am speriat şi mi-am promis că, atunci când voi avea copii, ăsta va fi unul din posturile tv care nu se va regăsi în grila de programe a televizorului nostru.

Tara de shefutzi

6 muncitori. De fiecare dată când am trecut prin zonă, cel mult trei munceau. De obicei, ceilalţi dădeau sfaturi celor care-şi făceau de treabă.

Şi-o întrebare: de ce trebuie spartă strada asta care abia a fost turnată? De ce nu s-a gândit nimeni să pună capacele alea de la început? Cât de mulţi idioţi sunt în Primărie şi în compania care toarnă asfaltul, VEGA 93?

Si absenta are un inteles …

LATER EDIT: am aflat ca Trasculescu a participat la emisiuni ale televiziunilor locale, pentru a explica masurile luate de Guvern.

-------------------

Care-i rolul unui președinte de partid? În primul rând, cel reprezentativ, de interfață a partidului cu alegătorii. Adică, președintele trebuie să iasă în fața publicului și să comunice diferitele decizii ale acestuia. Cum se face treaba asta, în general? Prin cel puțin două metode: conferințe de presă sau strecurarea, scurgerea anumitor informații, pe surse.

De vreo lună, suntem în criză adâncită. Guvernul a decis ciopârțiri de salarii și de pensii, crezând că așa procedează corect. La București, reprezentații PDL o țin într-o vizită pe la televiziunile naționale, dau interviuri pentru ziare sau pentru agenții de presă. La noi, în Vrancea, conducerea PDL se ascunde. Alin Trășculescu preferă tactica dacă nu vorbesc despre, înseamnă că nu există, deși ar fi trebuit să se plimbe pe la orice ziar local, pe la orice stație de televiziune, să ne bage-n cap că singura soluție e cea propusă de Guvern. Președintele PDL Vrancea nu reușește să atragă nici un fel de sentiment din partea electoratului (totdeauna, în orice gest, un politician are în gand electoratul) dintr-un motiv simplu: absența sa din viața publică. Indiferența pe care o arată acum nu e semn bun pentru un președinte de partid: să nu dai atenție celor care te-au ales, membrilor de partid și simpatizanților, electoratului din colegiul tău nu este doar un semn de ignoranță în materie de marketing politic sau de lipsă de leadership. Zice mult mai multe celor care pot citi printre rânduri.

Din ce cauze se întâmplă așa ceva, nu e treaba mea. Treaba mea e că deputatul din colegiul meu lipsește. Treaba mea e că deputatul din colegiul meu nu-mi zice nimic din ceea ce face. Treaba mea e că deptatul din colegiul meu e lipsă la apel. Și asta s-ar putea să coste la alegeri. Bine, asta pentru cei care ar mai fi interesati.

Monstrul galben

Nebunia legată de modul în care se construieşte în Focşani cred că este legată şi de faptul că nu avem o cultură a simţului proprietăţii: în jurul meu îmi doresc să am oameni care să respecte reguli, aceleaşi reguli pe care le respect şi eu, astfel încât să nu mă simt agresat (vizual şi fizic). Imaginea de mai jos caracterizează perfect haosul care stăpâneşte cea mai europeană provincie a României: cum e posibil ca oribilitatea aia galbenă să stapânească intrarea într-un sat ce face parte, într-un fel, din oraş, nu-mi pot da seama. De cât bun gust a dat dovada mârlanul? De puţin, deşi tind mai mult spre deloc. Cât de mult a fost afectată comunitatea? După cum se vede, în nici un fel. Nu-i aşa că oferă armonie întregii zone? Bineînţeles.

P.S.: în UK nu poţi constui nimic dacă nu ai şi aprobarea vecinilor (că vorbeam de simţul proprietăţii).

600 de oameni, intr-un club. De ce?

600 de oameni, adunaţi în acelaşi loc, transpiraţi, muzica urlând din boxe. Pentru mine, ăsta nu e un mod de distracţie, chiar dacă e în aer liber. Mie îmi plac locurile unde nu e înghesuială, unde îi cunosc pe toţi, unde pot vorbi cu fiecare, unde ne salutăm pentru că ne ştim, nu pentru că aşa e politicos. Nu-mi plac cluburile mari, nu-mi place muzica la maximum ( da, îmi plac boxele puternice, dar nu cred că-i nevoie să le testăm limitele ). Nici când eram tinerel, nu mă dădeau pe spate adunările imense şi preferam vreun club mai micuţ, mai cochet şi mai retras. Plus că, în adunările mari, la vreun moment trebuie să-şi facă apariţia şi moartea pasiunii, maneaua.

Toate astea, plecând de la noul club de 600 de oameni.

Rolul pupincuristului

După mine, există două tipuri de pupincurişti:

- cei oficiali, care nu se feresc să facă munca asta în văzul tuturor, aşa cum se face la sMiorcăitorul de Vrancea, care pupă-n dos la MOP; nu degeaba, ci pentru bani, pentru locuri de muncă pentru restul familiei. Pupincuriştii aceştia dau senzaţia că li s-au spălat creierele, că nu pot gândi decât într-o singură direcţie, cea impusă.

- cei neoficiali, care comentează pe unde apucă. Un exemplu foarte bun îl reprezintă comentatorii de pe blogul senatorului Plăcintă: oamenii de acolo ar fi în stare să fie de acord cu tot ceea ce “gândeşte” … doamna, ar fi în stare să sfâşie pe oricine nu e de acord cu “ideile” … doamnei. Pentru ei, …doamna reprezintă idolul la care se închină, sursa de hrană spirituală, fiinţa imaculată care le poate aduce fericirea.

Deci, care-i rolul pupincuristului? Pe lângă laudă, osanale şi sfâşierea inamicului, pupincuristul mai are un rost în viaţă: să gâdile orgoliul celui pentru care slujeşte. Pupincuristul conferă stăpânului încredere în ideile … sale, în acţiunile sale. Pupincuristul este în stare să-şi dea viaţa pentru stăpân; el nu vede niciodată slăbiciunile acestuia, ci numai manifestările puterii acestuia. Cei oficiali mai au îndoieli, cei neoficiali, niciodată. Pupincuristul nu trăieşte pentru el, ci pentru stăpânul său.

Aventuri la pensiunea LIFA, din Focsani

Fiecare are dreptul să-şi denumească proprietatea cum doreşte. Poate LIFA va fi însemnând ceva pentru proprietari, poate e vreo prescurtare, ce-i drept e că mie mi se pare că numele ăsta seamănă cu o vietate de genul melcului. La fel de bine puteau să-i zică LIPA-LIPA. În fine, nu de nume discutăm, ci de servicii.

Cum reclama e sufletul comerţului, am aflat de pensiunea asta de la o elevă, care mi-a sugerat că-i zonă liberă de manele, lucru ce mă atrage de fiecare dată. Am căutat informaţii pe Internet – LIFA n-are site personal, ceea ce-i mai bine decât un blog gratuit. Şi, totuşi, am găsit niscaiva documente, cuprinzând nişte poze, nişte date de contact şi o localizare pe Google Maps, dar care nu prea ne-a fost de mare ajutor.

“Te-am văzut, mi-ai plăcut, Ce rămâne de făcut?” lălăia o cântăreaţă mai anii trecuţi. Păi, să ne zicem “salut!” faţă-n faţă. Azi dimineaţă, pe la 10 juma, o gaşcă de 8 oameni s-a prezentat la apel pe marginea piscinei pensiunii, pregătită pentru o zi de grătar. Adică, de prăjit propriile piei la soarele care dădea speranţe că unii dintre noi vor fi nevoiţi să doarmă, la noapte, pe scaun (ceea ce am să şi fac, pentru că spinarea şi burta mea refuză categoric orice contact cu vreo suprafaţă, oricât de moale şi pufoasă ar fi ea). Boon! 15 lei de om / chaise longue nu e chiar mult. Garsonii, amabili, când erau în stare să se concentreze, pentru că, în rest, “catastrofe” scria pe frunţile lor. Poate pentru că nu o fi încă sezon de bălăceală să poată explica lipsa unui fel de mâncare foarte important: berea draft. Apa caldă, dar nu din grija chelnerilor. Din grija lor, pe apă pluteau nişte mucuri de ţigări şi nişte frunze – cu verziturile mă puteam împăca, dar cu resturile de tutun, nu prea. Ce naiba, măi băieţi, voi nu citiţi Blog de Vrancea?? Nu ştiţi că m-am lăsat de fumat?

Muzica? Am ajuns ca orice bubuială care nu are ritmuri de manele e musai să-mi placă. Deci, da, e ok, poate puţintel mai încetişor, că, deh!, pe 4 iunie tocmai ce-am făcut 32 de anişori şi-s om mai bătrâior, de-acum.

Mâncare? Mai bine nu. Oamenii îţi dau, dacă ceri ( şi dacă plăteşti ), dar încearcă doar dacă ai neapărat nevoie.

Alţi consumatori? La început, eram numai noi. Apoi, au mai apărut şi alţii, tineri cărora nu le-ar strica nişte ochelari ca să citească regulile de utilizare a piscinei. Dar suportabili.

Restul facilităţilor nu le-am încercat, dar le-aş recomanda să cureţe mai des piscina, să fie puţintel mai atenţi la detalii ( nu se face ca garsonii care deservesc o piscină să fie îmbrăcaţi cu cămaşă şi vestă ) şi să bage, dom’le, şi bere draft.

Pentru un grătar şi o bălăceală, puteţi merge la LIFA cu încredere! Dar şi cu atenţie.

P.S.: dacă tot aţi făcut gardul ăla la fel de mare ca Zidul Chinezesc, de ce n-aţi făcut şi-o poartă la fel de bine închisă? Nu de alta, dar cred că s-au speriat toţi cei care au trecut pe stradă şi mi-au văzut trupul sculptat în ... marmură.

 

FOTO: a,  dar nu de pe site-ul pensiunii, ci de pe turism,itbox.ro .

Atentie: film inteligent

Pan's labyrinth:  Spania, în timpul Războiului Civil, o fetiţă trăieşte o poveste prin care scapă de coşmarul prin care trece. Imagini dure, alăturate scenelor feerice, un scenariu genial, o idee de pornire foarte inteligentă - un film care te pune pe gânduri, un film după care îţi zici că, uneori, poveştile merită crezute.

Filmul este o producţie spaniolă, regizat şi scris de Guillermo del Toro. Dacă aveţi cum, merită văzut!

Cum invata un cocalar?

Cu atenţie, interesat, cu un scop. Poate forţat, poate din dragoste pentru prof, poate de plăcere. Intens, degeaba, repede, greu. Cam aşa am învăţat eu.

Vremurile s-au schimbat şi cocalarii ne-au invadat orice colţ al vieţii. Şi s-au pus pe învăţat. Şi cum poate învăţa un cocalar?? CU TUPEU.

La Relitata Fcasni

Majoritatea sunt jurnalisti cu iexperienta, nui asa? Las’, ca va intelegem: sunteti in criza de … abecedare.

Schimbare la Radio DADA

Desi, in 2010, Radio Dada are tot un site naspa, cam ca cele din anii ‘90, au inceput sa faca schimbari: prima, si cea care m-a frapat cel mai tare, este ca au schimbat modul de transmitere al news-letter-ului: stirile din ziua de azi iti sunt livrate azi, spre seara, nu ca pana acum, a doua zi dimineata. Poate e un pas spre schimbarea vechiturii.

Petrica Nitu esti un cocalar cu ”galoane” de comisar

De aproape două săptămâni, în Vrancea nimeni n-a mai aruncat o hârtie pe jos, un PET prin iarbă, un pachet de țigări pe stradă. Și asta datorită activității comisarilor de la Garda de Mediu care veghează la curățenia noastră. Sau cel puțin așa am crede dacă ne luăm după modul în care este reflecatată activitatea Gărzii de Mediu: n-a mai apărut în presă, deci, nu a mai avut motive să dea amenzi, deci, am scăpat de sărăntoci.

Dar noi trăim în Vrancea, cea mai europeană provincie din România, și toate cele de mai sus nu sunt adevărate. Ceea ce este adevărat, după cum mi-a șoptit un amic cu urechi mai bune decât ale mele: pățania cu amenda nu e altceva decât modul în care a reacționat Petrică Nițu la faptul că un cocalar a încercat să-l mintă că nu aruncase pe jos pachetul de țigări. Cum mai ziceam, la noi nu există dictatura bunului-simț ci a bunului-plac.

Pentru mine, nu este nici o diferență între Petrică Nițu și cel pe care l-a amendat. Amândoi au încălcat o lege, amândoi și-au bătut joc de reguli, amândoi sunt din neamul cocalarilor, a celor pentru care aruncatul pe jos al gunoaielor nu reprezintă nimic rău. În schimb, raportul de putere între cei doi, faptul că unul încearcă să-l păcălească pe celălalt, iar comisarul cocalar se impune prin forță, nu prin rațiune, este emblematic pentru meleagurile noastre.

Și chiar crezusem că poate se începe dintr-un loc…

Nota 1

Pentru suflat, nota 1. Pentru prostie, 0 puncte şi omul are tot ce-i trebuie pentru a fi ministru. Hai, sictir!

Cadrul Comun de bataie de joc

Cadrul Comun European de Referinţă presupune că, la nivelul A1 de cunoaştere a unei limbi străine, cel care învaţă trebuie să cunoască cel puţin să se prezinte sau să prezinte pe cineva, să pună întrebări simple şi să răspundă la astfel de întrebări.

Conform grilelor de corectură de la examenul de Bacalaureat 2010, primite de la Ministerul Educaţiei, la proba competenţelor legate de limbile stăine, 0 (ZERO) puncte dovedesc faptul că elevul posedă nivelul A1, cel despre care vorbeam mai sus.

Ce anume se încurajează cu acest BAC, când cel care nu face nimic este punctat la fel de mult cu cel care reuşeşte 25 de puncte? Unde e vina profesorului, care e blamat pentru starea în care se află învâţământul?

Mai are rost să mă întreb unde a ajuns învăţământul românesc, atâta vreme cât, printr-un examen naţional, se recunosc nişte competenţe pe care elevul nu le are? Mai are rost să ne mirăm când, peste câţiva ani, nu mai departe, vom fi invadaţi de “jeo e le prezident du departament du Vrancea”?